Zboruri întârziate: 1 din 5, în 2018

Unul din 5 zboruri întârziate în 2018, scriu cei de la Capital.

Potrivit acestora, anul trecut a fost unul al recordurilor în ceea ce priveşte întârzierile zborurilor şi compensaţiile eligibile potrivit directivei europene EC261/2004, care permite pasagerilor obţinerea de compensaţii de până la 600 de euro.

83.300 pasageri afectați în România

Mai mult de 10 milioane de pasageri au avut parte de zboruri întârziate, anulate şi supra rezervate – în decursul anului trecut, în întreaga lume. În România, se apreciază că numărul pasagerilor afectați este de 83.300.

La nivel global, aproape fiecare al cincilea zbor a fost afectat de un astfel de eveniment, iar motivele principale fiind creşterea semnificativă a numărului de pasageri și grevele companiilor aeriene.

Zboruri întârziate 2018, concluzii

Evenimentele neprevăzute au arătat că sunt o mulţime de lucruri de rezolvat şi este un drum lung de străbătut până când companiile aeriene vor face o prioritate din legea pasagerilor. S-a văzut totuși o creştere în ceea ce priveşte numărul cererilor pentru compensaţii şi este vizibil nevoie de informarea pasagerilor companiilor aeriene cu privire la drepturile lor şi, la fel de bine, pentru sprijinirea lor cu scopul obţinerii de compensaţii. 

După cum am spus în nenumărate rânduri, situații precum zboruri întârziate, bagaje pierdute, zboruri anulate sau zboruri supra rezervate sunt cele mai “periculoase” și probabile situații la care pot fi expuși pasagerii companiilor aeriene.

Iar dacă te-ai confruntat cu o astfel de situație recent, nu uita că avocații de la “Furtună și Asociații”, specializați în Dreptul Aviației și parteneri ai proiectului Frica De Zbor .ro, te pot ajuta pentru a primi compensațiile care ți se cuvin. Îi poți contacta aici.

O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (4 voturi, medie: 5,00 din 5)
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.