Pentru Jessica, drepturile și incluziunea persoanelor cu dizabilități sunt o misiune permanentă. Activitățile pe care le întreprinde în acest sens au făcut înconjurul lumii și i-au adus recunoaștere în nenumărate rânduri, și chiar și un premiu Nobel. Îi puteți citi aici întreaga biografie.
De departe însă, cea mai mare realizare a sa o reprezintă faptul că este primul pilot fără mâini, din lume, iar prin acestă reușită ne arată tuturor că modul în care gândim are o mai mare influență în viețile noastre decât „piedicile” de ordin fizic.
Am stat de vorbă cu Jessica despre aviație și am descoperit că… la început i-a fost teamă de zbor. Cu toate acestea, însă, a transformat zborul într-un stil de viață și un mod de a-i motiva și pe ceilalți să își depășească limitele. Iar în continuare vă invităm să descoperiți cum face asta.
Cum a apărut aviația în viața ta, Jessica? Când se întâmpla asta?
Exceptând momentele în care am fost pasager în avioanele comerciale, nu am avut nicio tangență cu acest domeniu. De fapt, nici nu pot spune că îmi plăcea atât de mult să zbor. În 2005, însă, după o prezentare susținută în Tucson, Arizona, un pilot m-a invitat la zbor, cu un avion de mici dimensiuni. Am acceptat cu frică, dar mă bucur că am făcut-o. După decolare pilotul m-a invitat să pun piciorul pe manșă și să controlez avionul. În clipa aceea, totul s-a schimbat. A fost momentul în care „m-am molipsit” și mi-am dorit să învăț să zbor.
Cum a fost primul tău zbor în simplă comandă?
Până la el, a trebuit să mă antrenez mai mult decât ceilalți care urmează cursurile unei școli de zbor. Ca atare, atunci când am zburat prima oară singură, totul devenise o rutină, știam ce am de făcut, iar în mintea mea nu mi-am dat seama că sunt singură, la câteva sute de metri deasupra pământului. Emoțiile au apărut însă atunci când stația radio a început să facă probleme, nemaifiind astfel în legătură cu instructorul, care să mă îndrume. Am fost pe cont propriu, am aterizat singură și a fost cel mai puternic și motivant moment pe care l-am simțit vreodată.
Te-ai luptat vreun moment cu mentalități care să te descurajeze în visul tău de a zbura?
Nu, toată lumea pe care am întâlnit-o chiar m-a încurajat, deși își făceau griji despre cum voi face asta.
Am obținut licența de zbor abia după ce instructorul meu a considerat că pot zbura în siguranță, și la fel și examinatorul de la FAA.
Ai vrut vreodată să renunți? Cum te-ai motivat să continui?
Întotdeauna este o provocare să rămâi motivat. Mai ales când majoritatea piloților își obțin licența în 6 luni, în vreme ce la mine a durat… 3 ani! Au fost diverse provocări pe care a trebuit să le depășesc, începând cu licența potrivită contextului meu, identificarea unui avion potrivit pentru a fi adaptat, iar apoi a unui instructor care să mă învețe să îl zbor. A existat un moment în care totul părea că se năruie, că toată lumea a renunțat, mai puțin eu. Am salvat o fotografie a avionului și în fiecare zi, câteva minute, o priveam și mă imaginam zburându-l. Și până la urmă am reușit!
Care a fost cel mai frumos zbor de care ai avut parte?
Un zbor din Alaska! Mă aflam alături de soțul meu, un localnic și alte două fete fără brațe, pe care le mentorez, la bordul unui
Cessna cu schiuri, într-o misiune cargo. Am aterizat într-o vale, pe o porțiune cu gheață dintre munți. Nu pot descrie liniștea care ne înconjura, precum și sentimentul că am ajutat comunitatea izolată de acolo. La întoarcere, pilotul ne-a oferit o experiență aparte, zburând aproape de munți.
Ce este astăzi aviația, pentru tine?
Un mod de a-i inspira pe alții, mai exact copiii cu dizabilități. Organizația mea deține un avion Ercoupe, pe care îl pilotez la diferite evenimente, unde întâlnesc astfel de copii și îi îndrum, îi mentorez. Nu contează dacă vor vrea să învețe să zboare mai târziu. Contează că mă văd pe mine zburând, iar perspectivele li se schimbă.
Avionul cu care zbor este însă unul lent, perfect pentru a zbura prin Arizona, mai mult lângă casă. Sper să pot ajunge însă în cât mai multe locuri și ca atare eu și soțul meu am demarat proiectul de construcție a încă unui avion, un RV-10, care mă va susține în misiunea mea. Acest lucru durează însă, estimăm ca în 2025 să efectuăm primele zboruri de test cu el. Proiectul și evoluția lui pot fi urmărite aici: www.jessicacox.com/project2025.
Ai un mesaj pentru cititorii noștri aviofobi, pentru a-i încuraja să zboare?
Învățați să zburați, dacă aveți această ocazie!
Vă invităm să o urmăriți pe Jessica pe pagina sa de Facebook.
Surse foto: arhiva personală
(3 voturi, medie: 4,33 din 5)
Încarc...