Avea 4 ani când a primit două aeronave de jucărie. Două jucării care mai târziu l-au inspirat să intre în Aviație, cu trecerea anilor ajungând să schimbe destinele oamenilor din domeniu, cât și aspiranților la statutul de pilot, ori de proprietar de aeronavă. De peste două decenii, Martin Robinson este CEO-ul sucursalei din U.K. a uneia dintre cele mai importante organizații de piloți din Aviația Generală. Cu sucursale în întreaga lume, AOPA (Aircraft Owners and Pilots Association) susține interesele comunității de piloți și proprietari de aeronave încă de pe vremea pionierilor domeniului, din 1936, contribuind la o mai bună dezvoltare a acestuia.
Încă din 1990, când s-a alăturat AOPA, Martin s-a inspirat din experiența sa comercială, dezvoltând organizația în direcția de interes a zburătorilor de pretutindeni. Astfel, el a adăugat servicii juridice, menite să le protejeze interesele, a redeschis și reinventat revista Aircraft Owner&Pilot, ce în prezent a stabilit noi standarde pentru publicațiile de profil, s-a luptat și se luptă cu fiscalitatea din domeniu, căutând să reducă costurile generate de prețul combustibilului și, nu în ultimul rând, a avut un cuvânt important de spus acum câțiva ani, reușind să oprească introducerea de taxe în U.K., pentru zborurile VFR.
Am avut privilegiul de a îi putea adresa câteva întrebări lui Martin Robinson, pentru a ilustra cum se văd Aviația și, mai ales frica de zbor, prin ochii liderului celei mai mari organizații din Aviația Generală.
Cum a apărut Aviația dvs.?
Îmi amintesc că aveam cam 4 ani, când am primit două mici aeronave de jucărie. Erau un Lightening și un Lockheed Star. Am fost complet captivat și fascinat de ele și, mai târziu, la 13 ani, m-am înscris la “Air Cadets” (British Air Training Corps), unde am început să zbor, înainte de toate, planorul.
Ce este Aviația pentru dvs.?
Aviația este parte din viața mea. Pe lângă faptul că îmi constituie un mijloc de trai, mereu mi-am dorit să mă implic cât mai mult în domeniu. Aviația este, printre altele, o formă de transport idilică – să te desprinzi de Pământ și să zbori constituie o experiență magică de fiecare dată când zbor. Omenirea a găsit o modalitate de a atinge Cerul, lucru pe care mai înainte doar păsările îl puteau face.
Cum ați ajuns la AOPA U.K.?
Studiam să devin pilot comercial și mi s-a ivit postul de ofițer de informații. Se întâmpla acum 27 de ani, în 1990.
Dacă ați avea posibilitatea, ce sfat i-ați da eului dvs., când v-ați apucat de zbor?
Just do it (n.r. “Doar fă-o).
Ați putea să îmi spuneți trei lucruri pe care le-ați învățat prin intermediul domeniului, atât în calitate de pilot, cât și de CEO al AOPA?
În primul rând, am învățat că toți oamenii din Aviație, din acest domeniu, impart o legătură comună – dragostea pentru zbor. În plus, nu există nicio controversă de gen. Nu există bărbat sau femeie. La manșă ești doar pilot.
Totodată, am mai învățat că oamenii care sunt pasionați de zbor se vor lupta până în pânzele albe să își atingă țelul. Nu toți cei din Aviația Generală au posibilități financiare ridicate, însă cei puternic pasionați sunt motivați de dragostea lor pentru domeniu.
Nu în ultimul rând, că în calitate de CEO sunt un reprezentant al comunității și am, printre altele, rolul de a ajuta și de a îndruma pe cât mai mulți.
Ce zboruri v-au rămas în suflet, din activitatea de pilot?
Ar fi două zboruri care mi-au rămas întipărite, ca fiind cele mai frumoase zboruri de care am avut parte până acum. Primul s-a întâmplat pe deasupra cascade Niagara. A fost fascinant să admir, de la înălțime, puterea pe care o are volumul imens de apă, cât și peisajul oferit de natură. Al doilea zbor este cel în jurul Marelui Zid Chinezesc. Iarăși, înălțimea de la care l-am văzut mi-a oferit o perspectivă aparte.
Dar cu siguranță ați avut parte și de zboruri periculoase…
Da. Zburam ca pasager, în Grecia, într-un bimotor de mici dimensiuni. După ce am decolat, fiind în preajma unei furtuni, aeronava a început să fie aruncată de colo-colo precum o jucărie. Câteva momente, cel de la manșă nu a mai avut controlul aparatului de zbor, însă cum și l-a recăpătat i-am spus să se întoarcă la aeroport. A reușit asta doar coborând foarte, jos, deasupra mării.
Citește și alte interviuri din seria #OameniAiAviației
Care sunt beneficiile de a te alătura AOPA, ca pilot?
Care este cea mai mare reușită a dvs., în calitate de CEO al AOPA U.K.?
Cu siguranță efortul pe care l-am depus în legătură cu finanțarea Spațiului Aerian, când am oprit introducerea de taxe pentru spațiul aerian VFR (Visual Flight Rules), în 2004 – 2005. Nu aș trece cu vederea nici lobby-ul făcut pentru taxele de combustibil. Am făcut un calcul și eliminarea lor a dus la scutirea a aproximativ 800 de euro la fiecare 30 de ore zburate de piloți.
Ce mai plănuiți să faceți pentru Aviația Generală, în perioada următoare?
Trebuie să recunosc că întâmplinăm probleme și provocări serioase: de la drone la electrizarea aviației și la noile sisteme de avionică. Acestea nu sunt însă mai mari decât ținerea costurilor sub control pentru cei implicați în acest domeniu.
Cum credeți că ar putea fi îmbunătățită Siguranța Aeronautică? Cum ar contribui AOPA la acest lucru?
Tehnologia este principalul lucru care contribuie la asta. Trebuie avute însă în vedere două lucruri: Motoare și aeronave mai eficiente, care să își reducă și amprenta asupra mediului înconjurător. Nu în ultimul rând, păstrarea culturii aeronautice: piloții să zboare cât mai mult manual, pentru a își păstra sau dezvolta abilitățile. Desigur, acest lucru este posibil ținând costurile sub control, lucru pentru care Aircraft Owners and Pilots Association militează dintotdeauna.
Că tot vorbim de Siguranță… Organizez un seminar dedicat celor cu frică de zbor. Ce sfaturi le-ați oferi participanților, dacă ați fi speaker?
Frica de zbor provine din cauza lipsei de control și a faptului că știi că dacă se întâmplă ceva greșit, tu nu poți face nimic. Cum să depășești această frică?
Să ai în minte, în permanență, că Aviația Comercială este sigură și că ea este cea care micșorează Lumea în care trăim. Acest mod de a călători îți dă posibilitatea de a vedea și explora lucruri despre care poate ai citit doar în cărți. Să știi că pentru piloți și însoțitori de bord este ceva normal să zboare și că alături de ei, sute de mii, milioane de pasageri o fac zilnic.
O altă problemă care contribuie la frica de zbor este mediul: ești închis în ceva îngust, la mii de metri altitudine. Distrage-te de la aceste gânduri. Citește o carte sau o revistă. Totodată, caută să te îmbarci primul(a) în avion. Evită înghesuirea cu alți pasageri, acest lucru poate contribui sporirea anxietății pe care o ai.