Dr. Nadia Gorduza, specialist în Terapie prin Expunere Virtuală: “Aviofobia este vindecabilă!”

Aviofobia, de care sunt afectați, în medie, peste 40 din 100 de români, poate fi confruntată și tratată în multe moduri. Fie că citești despre cum funcționează un avion și o cursă aeriană, mergi la un seminar dedicat fricii de zbor, în care întâlnești specialiști care îți pot oferi răspunsurile pe care le-ai căutat mereu sau te duci la psiholog, important este să îți recunoști această fobie și să nu fii pasiv, să nu o lași să îți afecteze viața.

În România, sunt puțini specialiști care dispun de instrumentele necesare ajutorării aviofobilor, iar Dr. Nadia Gorduza este unul dintre aceștia. Mai mult, ea revoluționează consultanța psihologică din România, fiind fondatoarea primului centru de soluții psihoterapeutice personalizate din țara noastră, creat pe conceptul inovativ de “Bespoke Medicine” –  Id Therapy Bespoke Treatment Center.

nadia gorduza aviofobie

Pasiunea sa pentru oameni și nevoile lor unice, împreună cu dorința permanentă de inovație, combinată cu experiența în business-ul medical de peste 15 ani, au determinat-o să caute și să implementeze cele mai noi tehnologii în ajutorarea celor din jur. Așa se face că, de câțiva ani, Dr. Nadia Gorduza s-a specializat în tratarea fobiilor prin ajutorul Realității Virtuale. A descoperit potențialul acestei tehnologii în Statele Unite și l-a adus nu doar în România, ci și în Europa, fiind reprezentanantul exclusiv de pe continent al Institutului Virtually Better Inc.

Expunerea Virtuală poate trata o multitudine de fobii, însă o mare parte dintre clienții pe care îi are sunt pasagerii aviofobi sau chiar piloții care se tem a fi lipsiți de controlul pe care îl au când se află în cockpit. Am stat de vorbă cu Dr. Nadia Gorduza pentru a afla mai multe despre această alternativă în tratarea fricii de zbor, dar și despre cum îi ajută pe cei ca tine să călătorească mai relaxați.

“Aviofobia este vindecabilă”, mărturisește psihoterapeutul, după ce a întâlnit și tratat câteva zeci de pasageri care acum zboară cu plăcere.

Tratați o mulțime de fobii. Care este a dumneavoastră?

Frica mea este de adâncime. De exemplu, pot să fac snorkelling, dar nu pot să fac scuba diving. Am nevoie să stiu cu exactitate care este adâncimea apei în care înot și dacă pot să ajung pe fundul ei sau nu în siguranță.

De cât timp oferiți consultanță psihologică pentru aviofobie?

În România, ofer Terapie prin Expunere la Realitatea Virtuală pentru aviofobie de aproape 2 ani de zile.

Cum v-a venit ideea să introduceți VR-ul în această ecuație?

Ca urmare a backgroundului medical pe care îl am, combinat cu experiența de business în domeniul medical, am fost expusă în ultimii 17 ani la tot ce însemnă inovație în acest domeniu. Prin participarea la multiple cursuri și congrese internaționale, mai ales în Statele Unite unde se știe că se dă startul în orice tip de abordare terapeutică medicamentoasă, chirurgicală sau non-medicamentoasă, am ajuns să fiu în permanent contact cu medici și psihologi de renume care sunt inițiatorii acestor terapii inovatoare bazate pe protocoale terapeutice, care au devenit “Golden Standard” la nivel internațional și de care în România nici măcar nu se auzise.

Astfel, acum 2,5 ani, vorbind cu un prieten care era profesor universitar la Cornell University și care dezvoltase împreună cu cei de la VBI programele de expunere la realitate virtuală pentru supraviețuitorii cu PTSD ai evenimentelor din 9/11, am intrat în contact cu cei de la Virtually Better Inc. aducând astfel în România acest tip de terapie pentru aviofovie, înălțime și multe alte fobii specifice.

Câți clienți care v-au solicitat ajutorul ați avut, până acum?

Pentru Aviofobie am tratat până în acest moment peste 70 de cazuri – prin terapie virtuală combinată cu psihoterapie.

De ce se tem clienții Dvs. de zbor?

Sunt multiple cauze care stau la baza acestei fobii, dar cea mai des întâlnită este frica de a pierde controlul combinată cu frica de moarte.

Ați observat un factor care le-a cauzat fobia?

Poveștile fiecăruia sunt foarte interesante și diferite.

O parte din ei au zburat și au avut parte de un zbor cu turbulențe sau de aterizări forțate.

Alții nici măcar nu au avut curajul să zboare, fiind conviși de faptul că li se poate întâmpla ceva rău, în ciuda statisticilor care spun că avionul este cel mai sigur mijloc de transport. Fiecare persoană are credința sa, iar credința este cea care generează realitatea. Daca suntem înțepeniți în credința noastra, nici nu ne dăm posibilitatea de a ne schimba percepția, respectiv realitatea pe care o vedem.

De aceea, prin psihoterapie și Terapie Virtuală se lucrează la restructurarea cognitivă, expunerea graduală la stimul și managementul anxietății, care va schimba credința și implicit realitatea.

Care a fost cel mai speriat de zbor client al dvs și cum l-ați ajutat să își schimbe percepțiile?

Am avut o clientă care făcea atac de panica în momentul în care se închideau ușile la avion sau când se uita la hublouri din zona de boarding, pentru că la vârsta de 9 ani a fost uitată de o asistentă în liftul unui spital toată noaptea.

La orice ușă închisă, intra în atac de panică instantaneu, devening chiar agresivă cu personalul de bord.

Avea o aviofobie foarte severă. Ajungea la puls 135 instantaneu, nemaifiind constientă de acțiunile ei. Și cu toate acestea, prin terapia de expunere la realitate virtuală și tehnicile de managemnt ale anxietății, a resușit să zboare și să se vindece.

Spuneați, la un moment dat, că aveți clienți și piloți, care se tem să fie pasageri. Cum reușiți să îi ajutați pentru a își depăși această frică? Lor ce le-o cauzează?

Da, am avut și piloți pasageri. Este foarte justificată frica lor, pentru că sunt puși în situația de a sta pe scaunul pasagerului, fără acces la tabloul de bord sau la mansă, ceea ce îi duce într-o stare de disconfort care se poate manifesta de la o simpla agitație la un atac de panică complet. La bază este frica de a pierde controlul și este foarte bine venită comparația cu cu cel care stă în dreapta în mașina.

Protocolul Terapiei Virtuale este aplicat și în cazul lor, și sunt învățați prin expuneri repetate în calitate de “pasager” și nu de “pilot’ să facă față zborului, stopându-și gândurile negative, controlându-și simptomatologia, fără a avea practic posibilitatea de a apăsa pe vreun buton sau de a avea vizibilitatea pe care o are un pilot.

Este “vindecabilă” aviofobia? Sau este ceva cu care trăiești toată viața, dar pe care trebuie să înveți să o înțelegi și gestionezi?

Este vindecabilă! După ce înveți să o gestionezi, așa cum spuneam ți se schimbă credința, schimbându-se astfel realitatea. Am persoane care după Terapie Virtuală, au început să călătorească foarte mult din plăcere și nu de nevoie, făcând zboruri transoceanice de 3-4 ori/an si măcar un zbor european pe lună.

Ce considerați că ar trebui să știe cei cu frică de zbor pentru a își putea face o autoevaluare și a știi cât de tare sunt afectați de aviofobie și încotro să se îndrepte pentru a o “trata”?

Este suficient să își facă într-o primă fază, Testul de Evaluare al Severității Fobiilor Specifice, să vadă care este gradul de severitate al aviofobiei. În funcție de acesta, vor primi și indicația dacă au sau nu nevoie de terapie.

O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (11 voturi, medie: 4,45 din 5)
Încarc...

2 comentarii pentru articolul “Dr. Nadia Gorduza, specialist în Terapie prin Expunere Virtuală: “Aviofobia este vindecabilă!”

  1. Gheorghicescu Diana

    9 mai 2019 at 21:48

    Buna seara, se poate vindeca si teama de condus auto vehicle?

    1. Sebastian

      12 mai 2019 at 7:00

      Bună ziua,

      Este posibil, cu siguranță v-ar ajuta. Luați legătura cu DR. Nadia Gorduza în acest sens. Mulțumim că ne urmăriți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.