Poate mai puțin cunoscut, însă este o certitudine: tehnologia de vârf și inovațiile din domeniul aviației constituie, de multe ori, inspirație pentru alte ramuri industriale. Un prim beneficiar a fost domeniul auto, ce a beneficiat din plin de aceste transferuri de tehnologie.
Din motive de costuri, tehnologiile au avut aplicabilitate mai întâi la mașinile de curse sau la cele de lux însă, mai recent și pe măsură ce puterea de cumpărare a crescut iar tehnologiile s-au ieftinit, au putut fi înglobate și în autoturismele destinate publicului larg.
Iată cum eforturile a mii de ingineri si tehnicieni de aviație au făcut ca aviația și zborul să fie tot mai rapide, plăcute și sigure și, odată cu ele, și automobilismul.
Bunăoară, designul automobilelor: încă din anii ’40, producătorii auto ce concurau la LeMans sau Formula 1 au început să adopte formele aerodinamice ale aeronavelor de atunci. Industria aviatică a căutat dintotdeauna să obțină forme și structuri din care să rezulte avioane aerodinamice stabile. Pe lângă aceasta, crizele petroliere din secolul trecut au împins și mai mult creativitatea proiectanților, astfel că formele aerodinamice ale avioanelor au fost și sunt și acum optimizate astfel încât consumul de carburant să fie eficientizat.
Producătorii auto au adaptat aerodinamica la mașinile lor, aceasta permițându-le să producă mașini mai rapide și, totodată, mai economice, toate acestea spre deliciul spectatorilor si nu numai.
Totuși, doar aspectul aerodinamic nu este de ajuns pentru eficientizarea consumului de carburant, astfel că în paralel cu obținerea acestuia este esențială și greutatea ansamblului.
Inițial construite din lemn și pânză, avioanele s-au dovedit de o utilitate vitală și au necesitat dezvoltare. A fost nevoie de avioane tot mai mari și mai încăpătoare, cu capacitate de transport tot mai mare, astfel că oțelul și aluminiul și-au făcut debutul în aviație, lemnul și pânza atingându-și limitele de rezistență. Introducerea metalelor a revoluționat zborul și a permis multiplicarea modurilor de a exploata un avion însă, odată cu introducerea lor, inginerii s-au lovit de problema greutății avionului și a puterii motoarelor, astfel că, la un moment dat, a devenit foarte dificil de proiectat un avion mare, solid, cu capacitate de transport crescută, însă și eficient din punct de vedere al consumului de combustibil.
Salvarea a venit atunci când materialele compozite au apărut în lumea aviației: Kevlarul, fibra de sticlă, fibra de carbon, polimerii, toate acestea au dat frâu (aproape) liber creativității și imaginației inginerilor și au permis punerea la punct a unor avioane mai mari, mai sigure, însă cu consum mai redus de carburant.
Industria auto nu s-a lăsat mai prejos și a preluat utilizarea acestor materiale, astfel că prima mașină ce a folosit fibra de carbon a fost monopostul de Formula 1 MP4/1 al celor de la McLaren. Un exemplu excelent al utilizării materialelor compozite în automobilism este Lamborghini Sesto Elemento: mașină supersport, cu 570CP, aptă să atingă 100 km/h în 2,5 secunde și care cântărește cu 30 de kilograme mai puțin decât o Dacia Logan.
Va amintiți de „radar”-ul luat acum ceva vreme, în timp ce conduceați spre mare? Neplăcută amintire, așa-i? 🙂
Tehnologia RADAR (RAdio Detection And Ranging) a apărut în Marea Britanie la sfârșitul anilor ’30, iar principiul ei este utilizat atât de aparatele radar ale Poliției, cât și de senzorii de parcare ai autoturismelor.
Utilizat, inițial, pentru detectarea bombardierelor Germaniei naziste ce se apropiau de coasta britanică, RADARul a cunoscut o creștere exponențială a uzitării atât în domeniul aviației, cât și în multe alte domenii, inclusiv cel automobilistic. Senzorii de parcare, odinioară considerați dotare de lux, operează pe baza tehnologiei RADAR iar ei sunt acum prezenți pe aproape toate mașinile de serie și ne ajută să ne strecurăm automobilul în locurile de parcare mai puțin generoase.
Mai mult decât atât, tehnologia RADAR a început de ceva vreme să fie utilizată și în ce privește deplasarea autoturismelor: acestea sunt dotate cu Adaptive Cruise Control și sunt capabile, acum, să estimeze corect și să păstreze distanța față de automobilul din față, sau pot detecta, grație PCAM (Pedestrian Crash Avoidance Mitigation) un pieton sau biciclist care, din varii motive, scapă vigilenței șoferului și pot acționa autonom frâna automobilului evitând, astfel, un posibil accident.
O altă utilizare a tehnologiei RADAR este întâlnită în aviație sub acronimul TCAS – Traffic Collision Avoidance System. Este un sistem instalat la avioane care detectează aeronavele aflate prea aproape și care va alerta și instrui echipajul atunci când consideră că există un risc oricât de mic de coliziune. O adaptare a acestei tehnologii este tot mai prezentă și la autoturisme. Pe lângă sistemele de Adaptive Cruise Control și PCAM, multe dintre ele au în oglinzile laterale un indicator luminos ce se aprinde atunci când un alt autovehicul se situează în unghiul mort, avertizând, astfel, conducătorul auto despre prezența unei alt vehicul și conducând, astfel, la o siguranță crescută a traficului.
Va urma.
*Foto: https://www.aviareto.aero
Încarc...