Despre frica de atacuri teroriste, cu Emanuel Lupșa – expert în sisteme cu Raze X

Tehnologiile de securitate aeronautică sunt, de ceva timp, pe picior de egalitate cu cele din industria medicală, ori chiar aerospațială. Iar cei care le utilizează, pregătiți temeinic. Cu toate acestea, frica de atacuri teroriste – manifestată în rândul pasagerilor mai ales după atacurile de la 11 septembrie 2001, se află printre motivele prin care aviofobii își argumentează frica de zbor.

frica de atacuri teroriste

De aceea, ne-am spus că trebuie să dezvoltăm subiectul cu un specialist, pentru a înțelege mai bine munca din spatele agenților de Securitate și tehnologia care îi ajută. Am ales să discutăm despre acest subiect sensibil cu Emanuel Lupșa, expert în Sisteme cu Raze X și tehnologii de control acces.

Într-un interviu exclusiv, Emanuel, în prezent consultant pe teme de Securitate și Coordonator în această ramură pentru una dintre cele mai mari companii din domeniu, ne va introduce în culisele domeniului care are ca scop protejarea pasagerilor – atât din avion cât și din aeroporturi.

Ce este terorismul în Aviație, în viziunea ta?

Terorismul nu este doar în Aviație, deși mult timp a fost corelat cu atacurile săvârșite la bordul aeronavelor, ori în aeroporturi. Terorismul ar putea fi ușor catalogat ca un organism nedefinit. Nu i-aș putea atribui o definiție universal valabilă. Complexitatea acestui act ne pune în dificultatea de a-i putea da o definiție, datorită diferențelor de opinii dintre organizațiile și statele implicate în lupta împotriva sa. O definiție sumară, ce mie unul, personal, mi-a plăcut dintotdeauna, ar fi aceea conform căreia – “Terorismul se definește prin scop și metodă. Este mai mult o tactica de luptă neconvențională, folosită pentru atingerea unor țeluri stricte ale unor organizații sau categorii sociale, îndreptată împotriva unui grup civil sau a unui Stat, având ca scop producerea unui efect psihologic generalizat de frică și intimidare, distrugere, violență sau chiar situații tragice. Este de multe ori confundat cu fanatismul sau crimele de război. Terorismul, fie el armat, biologic, cibernetic, etc., are același obiectiv final: de a pune presiune asupra unor entități implicate direct sau indirect în acest subiect”.

După atentatele de la 11 septembrie 2001, s-au schimbat multe proceduri în Aviație dar, mai ales, foarte multă lume a dezvoltat o frica de atacuri teroriste și, implicit,  fobie de a mai zbura cu avionul. Este sau nu un motiv de teamă acest lucru?

Data de 11 septembrie 2001 reprezintă momentul 0 în securitatea internațională din Aviație, cât și un catalizator pentru frica de atacuri teroriste pe care o manifestă mulți pasageri. Pe atunci însă, eram doar un copil, neînțelegând complexitatea și gravitatea situației. De-a lungul timpului, au fost emise numeroase teorii ale conspirației: “că s-a vrut”, “că se putea evita”… Nu aș putea susține o teorie. Pot susține doar ideea conform căreia nu există “scop fără cauze”. Mulți spun că s-au comis greșeli, că procedurile nu erau bine reglementate, că e vina unora, ori a altora.

Spun că nu pot susține niciuna dintre teoriile conspiraționale emise de diverși factori deoarece, din acel moment s-a tras linie la tot ce a fost și s-a trecut nu la următorul nivel – ci la o sută de nivele peste. Tragedia de la 11 septembrie a tras un semnal foarte mare de alarmă, iar atenția specialiștilor s-a îndreptat foarte mult spre remedierea sincopelor care au dus la acel dezastru. Printre ele, am putea aminti de securizarea cabinei piloților, de îmbunătățirea filtrelor de securitate, a procedurilor interne, nașterea unor organisme internationale de reglementare în acest domeniu, standarde de performanță ale echipamentelor de securitate, etc. Practic… s-a născut o nouă lume, o lume în care totul este gândit cu maximă atenție și precizie, o lume în care nu mai contează pe care parte a globului ești, scopul final fiind acela de a proteja.

Ai amintit mai devreme de impunerea unor standarde de performanță ale echipamentelor de securitate. Cum ești specializat pe echipamente de control cu Raze X și tehnologii anti-teroriste, ce ne-ai putea spune despre ele? Sunt sigure și eficiente? Pot fi înșelate ele, ori cei care le manipulează?

Emanuel Lupșa
Emanuel Lupșa, expert în sisteme cu Raze X, despre frica de atacuri teroriste.

Nu cred că există un om sau un echipament perfect. Cred însă, cu tărie, că împreună formează o echipă perfectă.

Avansul tehnologic a fost unul foarte mare în acest domeniu, într-un timp foarte scurt. Dacă în 2001 un body scanner era ceva “wow”, acum vorbim de tehnologii despre care cu ușurință am putea spune că sunt de domeniul SF. De multe ori, chiar și eu sunt plăcut impresionat de inovațiile din domeniu și mândru că sunt parte la cercetarea, implementarea sau testarea lor.

Tehnologia de control antitero, din aeroporturi, este de ceva timp pe picior de egalitate cu tehnologiile folosite în industria medicală și chiar aerospațială. Pe alocuri chiar le depășesc! Operatorii sunt în permanență pregătiți, pe tipul de echipament cu care lucrează. Astfel, fie că vorbim de operatori pe camere video sau că vorbim de operatorii de la controlul de securitate, ori de tehnologii de scanare, toate sunt la nivelul maxim. Datorită organismelor internaționale și reglementărilor, ce impun anumite standarde de performanță, nu există rabat. Acest lucru se poate observa, încurajator, prin faptul că în ultimii ani, deși au mai existat atacuri teroriste ce au vizat Aviația, acestea s-au desfășurat, în mare parte în afara usilor glisante ale aeroporturilor sau a incintei unei aeronave.

În plus, ar mai trebui precizat faptul că nimeni nu “se culcă pe o ureche”. Inteligența și creativitatea de care dau dovadă teroriștii nu sunt niciodată subestimate, toți cei din domeniul Securității fiind ținuți în permanență la curent cu ultimele tendințe și reglementări. În zilele noastre, terorismul a luat multe înfățișări. Iar de departe cel mai nou și cu o creștere semnificativă… este cel cibernetic. Și, chiar dacă nu este la vedere și toata lupta se duce în linii de cod, acest tip de terorism nu trebuie subestimat, căci poate avea un impact devastator.

Dacă printre pasagerii aviofobi se regăsesc persoane cărora frica de atacuri teroriste le provoacă această temere… ce mesaj ai avea pentru ei?   

Chiar dacă l-am tot menționat, pe tot parcursul discuției, să știi că nu îmi place să folosesc cuvântul “Terorism”. Are un impact psihic puternic, corelat cu multe lucruri negative. Prefer cuvântul “Securitate”, sună mai “safe”.

Oamenii trebuie să înțeleagă faptul că în spatele unui zbor sunt zeci, sute, mii de eroi (așa îmi place să îmi numesc colegii) din întreaga lume,  ce își fac treaba. Pentru acești oameni nu există probleme personale, nu există dureri de cap sau mai știu eu ce lucru dintr-o viață “normală”, cotidiană. Există doar responsabilitatea ca TU (cel care citești acest interviu) să fii ferit de orice. Pentru ei, acești “eroi”,  merită să treci peste această frică. Având mai multă încredere, le respecți munca – indirect, și te poți bucura de zbor. Faptul că am cucerit și traversăm Cerul, este poate cel mai frumos dar al tehnologiei. Să ne bucurăm de el atunci când suntem într-un avion!

Totodată, simt nevoia să mai spun că, pentru foarte mulți dintre noi, cei ce suntem implicați direct sau indirect în acest domeniu, nu mai este de mult un job, ci mai degrabă un stil de viață. Un stil de viață pentru care suntem extrem de devotați. Toți cei din Aviație, întâlniți pe plan local sau internațional, sunt profesioniști care își fac treaba, indiferent care este aceasta, cu răspundere maximă. Pentru toți acești oameni merită să cauți să te bucuri mai mult de experiența minunată a zborului.

O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (6 voturi, medie: 5,00 din 5)
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.