Ce sunt acele vârfuri curbate din capetele aripilor? Cu siguranță te-ai întrebat asta atunci când te-ai aflat la bordul unei aeronave de pasageri. Dacă ai avut suficient de mult curaj să te urci într-una, desigur.
Ei bine, acele vârfuri curbate din capătul aripilor unui avion se numesc winglets, și în continuare am să încerc să îți explic care este rolul lor.
Atunci când un avion zboară, este supus la 4 forțe. Una dintre ele este rezistența la înaintare, forță greu de contracarat și cu efecte negative pentru mediu, performanțele aeronavei și, să fim realiști, mai ales buzunarul companiilor aeriene.
Winglet-urile reprezintă soluția tehnică pentru ca aripile aeronavelor să fie mai eficiente în obținerea portanței. Astfel, motorul este folosit mai puțin, ceea ce înseamnă o economie de combustibil concretizată în mai puțină poluare și o reducere de costuri pentru companiile aeriene.
De exemplu, cei de la Boeing afirmă că, după ce au instalat winglet-uri pe aeronavele 757 și 767, acestea au devenit cu 5% mai eficiente în consumul de kerosen, cât și cu 5% mai puțin poluante. Tot ei au oferit și un exemplu concret, mai puțin comercial decât procentele: O companie aeriană cu o flotă de 58 de avioane poate economisi 500.000 de galoane de combustibil/an.
Winglet-urile ajută la diminuarea efectelor rezistenței la înaintare induse. Când o aeronavă se află în zbor, presiunea de pe extradosul aripilor (partea de deasupra a lor) este mai mică decât cea de pe intrados (partea de dedesubt). La capătul aripii, presiunea mai mare “se grăbește” să o întâlnească pe cea de deasupra, ceea ce duce la apariția vortexurilor și implicit a unei rezistențe la înaintare. Adică a unor curenți de aer care… pur și simplu nu fac ca avionul să zboare “înfrânat”. Aici intervin “vârfurile curbate” din capătul aripilor – la diminuarea forței pe care vortexurile o au și a rezistenței la înaintare.
Infrastructura aeroportuară a dus la proiectarea și implementarea acestei soluții tehnice
Potrivit inginerilor de aviație, cu cât aripile sunt mai lungi, cu atât rezistența la înaintare este mai mică. Aeronavele nu pot fi însă construite cu aripi mai lungi (o anvergură mai mare) din cauza faptului că aeroporturile și terminalele sunt proiectate pentru aeronave de anumite dimensiuni.
Și aeronavele fără winglets?
Desigur, în primul rând ne referim la aparatele de zbor moderne, cele vechi neintrând la socoteală. Există și aeronave fără winglets, cum ar fi Boeing 777, care, datorită faptului că operează doar de pe aeroporturi proiectate pentru jet-uri de dimensiuni mari, a putut fi construit fără ele, cu o anvergură mai mare a aripilor.