Ce se întâmplă dacă cedează un motor al avionului?

Ce se întâmplă dacă cedează un motor al avionului? Cu frică de zbor sau nu, cu siguranță te-ai întrebat asta, iar eu am să încerc, în rândurile care urmează, să îți arăt că nu ai de ce să îți faci griji în această privință.

Ce se întâmplă dacă cedează un motor al avionului?

În primul rând, trebuie să știi că nu motoarele țin avionul în aer, ci portanța pe care o generează aripile. Portanța este ascensiunea provenită de la aripi. Când avionul înaintează, aripile sale generează portanță, adică forța care îl ține în aer.

Să luăm exemplul păsărilor. Păsările produc forța de tracțiune dând din aripi. Cum avionul nu poate da din aripi, are nevoie de motoare. Atunci când aparatul de zbor este propulsat înainte, aripa despică aerul, împingând o cantitate a acestuia deasupra și alta dedesubt.

Prin forma aripii, aerul care circulă pe deasupra se va deplasa întotdeauna mai repede decât aerul care circulă pe dedesubt. Conform legii lui Bernoulli, deasupra aripii se va produce o forță de aspirație, iar sub aripă o presiune foarte mare, care impinge în sus aripa, respectiv aeronava.

cum zboara avionul

 

Toată această forță se numește, generic, portanță. După decolare, aripile fac avionul să zboare, nu motoarele!

Ce se întâmplă dacă cedează un motor al avionului în zborul la croazieră?

După cum am arătat mai devreme, motoarele unui avion sunt doar un mijloc prin care acesta ajunge în aer, iar ca dovadă că nu se întâmplă nimic dacă nu le-ar avea, gândește-te că orice avion de pasageri poate plana, de la o înălțime de croazieră, minute în șir. Cam 14-16 kilometri de la înălțimea de 1.000 de metri, iar de la 10.000 (cât este înălțimea de croazieră a unui avion cu reacție) cam 140-160 de kilometri, suficient cât să ajungă pe un aeroport de back-up bifat în planul de zbor. Desigur, acest lucru depinde și de măiestria celor de la manșă, cât și a condițiilor meteo, aceste cifre fiind doar o medie.

Situația în care ambele motoare cedează este mai mult decât rarisimă.

De cele mai multe ori, doar unul dintre cele două motoare se defectează, iar zborul poate continua cu bine până la destinație. Acest tip de zbor se numește zbor cu tracțiune asimetrică, fiind unul dintre cele mai exersate cazuri speciale de către piloți, atât în timpul școlarizării, cât și ulterior. Atât în situații reale, cât și simulate, la fiecare 6 luni.  

Ce se întâmplă dacă cedează un motor al avionului la decolare?

Pentru fiecare decolare, piloții calculează mereu viteza la care este mai sigur să decolezi decât să te oprești, în funcție de pistă, încărcătură și condițiile meteo. Aceasta este denumită, în limbaj aviatic V1. Astfel, dacă viteza avionului este ajunsă la valoarea stabilită de V1, avionul decolează cu motoarele rămase și, după ce efectuează un tur de pistă, aterizează.

Cât de periculoase sunt păsările care intră în motor/motoare?

În primul rând, în istoria ultimilor peste 20 de ani de Aviație Comercială, un singur caz a avut ambele motoare oprite, din cauza unui stol de păsări. Este vorba despre zborul din ianuarie 2009, care a amerizat pe râul Hudson, sub comanda cpt. Sullenberger. S-a făcut și un film pe această temă, îți recomand să îl vezi, dar nu când știi că urmează să zbori cu avionul.

Motoarele avioanelor sunt certificate după ce trec printr-o mulțime de teste, multe dintre ele, ca să nu zic majoritatea, distructive. Unul dintre ele presupune introducerea unei păsări (sunt folosiți pui de găină în alte condiții buni de gătit) în motorul funcțional, iar acesta trebuie să își continue funcționarea și să producă tracțiune, pentru a trece testul. În realitate, în timpul unui zbor, majoritatea păsărilor care sunt aspirate în motoare sunt vaporizate instant, fără daune.

Motoarele sunt întreținute după norme clare și verificate de două ori, înainte de fiecare zbor

Înainte de fiecare zbor, motoarele sunt verificate de un inginer, care consemnează verificarea într-un jurnal tehnic, ulterior verificat și semnat și de către unul dintre piloți. Totodată, acesta inspectează suplimentar (vizual) motoarele, pentru a se asigura că totul este în ordine.

În afară de aceste verificări uzuale, la anumite perioade de timp, impuse de producătorul fiecărui tip de motor, cât și de autoritățile aeronautice sub egida cărora operează compania aeriană, motoarele sunt verificate amănunțit, după scheme clar definite, uneori timp de câteva săptămâni.

Sper că acest articol ți-a oferit un răspuns satisfăcător la întrebarea ‹ Ce se întâmplă dacă cedează un motor al avionului? › și că vei fi mai sigur pe tehnica de zbor, la următoarea ta călătorie cu avionul.

Zbor fără frică îți doresc!

O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (4 voturi, medie: 5,00 din 5)
Încarc...

Un comentariu pentru articolul “Ce se întâmplă dacă cedează un motor al avionului?

  1. Gheorghe

    7 martie 2018 at 18:44

    Nu de avioane trebuie sa ne fie frica ci de pilotii beti.Se stie ca 50-60% dintre piloti consuma alcool inainte de zbor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.