La doar 32 de ani, Ioana are deja 10 ani de zbor în logbook și 6 tipuri de aeronave militare pilotate – în SUA și România. Astăzi, ea face lumea mai bună de pe scaunul de pilot al C-17 Globemaster, un colos pe care l-ați putut admira și la spectacolele aeriene BIAS, în static display. Am stat de vorbă cu tânărul pilot pentru a afla mai multe despre activitatea sa de zbor din cadrul NATO, dar și despre frica de zbor și cum vă propune ea să o depășiți.
Cine este Ioana Zirbo?
Încă descopăr cine sunt și mă bucur de acest proces. Îmi plac drumețiile în natură, grădinăritul, proiectele Do-It-Yourself și călătoriile. Deasemenea, îmi place să petrec timp de calitate cu persoanele dragi sau în preajma animalelor, să mă uit la filme bune, să mă dau cu motocicleta, sa zbor cu oameni faini și să gătesc.
Cum a ajuns aviația în viața ta?
Nimic nu a fost intenționat și nici nu mi-am dorit vreodată să fiu pilot.
Mi-am dorit însă doar să fac ca lucrurile din jurul meu să funcționeze mai bine, așa am considerat că o instituție guvernamentală mi s-ar potrivi. Descurajată de reputația unora dintre acestea, am decis să îmi încerc norocul la o academie militară. La centrul zonal militar din Cluj, orașul natal, am primit o listă alfabetică ce conținea toate domeniile militare de studiu și neavând parte de vreun sfat am ales-o pe prima: aviație-naviganți.
Patru ani mai târziu am obținut brevetul de pilot militar.
Contrar intențiilor inițiale, am continuat în această carieră de dragul zborului și al aviației, în general. Am întâlnit oameni deosebiți care mi-au arătat că pot aduce o influență pozitivă și în acest domeniu, chiar dacă eforturile mele nu sunt mereu vizibile.
În prezent, lucrez ca ofițer de siguranță aeronautică – o activitate care e menită să facă orice tip de zbor mai sigur și să prevină orice fel de incidente aeronautice. Probabil că nu mai e nevoie să menționez cât de mult îmi place jobul meu.
De ce ai ales cariera militară și nu cea civilă?
După cum am precizat mai devreme, nu mi-am dorit neapărat o carieră în aviație, însă mi-a placut această activitate odată ce am descoperit zborul.
Ulterior, am ales să rămân în aviația militară datorită caracterului mult mai interesant și incărcat cu aventură al misiunilor pe care le efectuez.
Aviația militară mi-a oferit șansa să mă antrenez în diferite locuri, cu persoane din țări diferite și să cunosc o mulțime de culturi și diferite abordări. Aviația de transport militar, în mod specific, mi-a dat șansa să zbor în misiuni excepționale, în locuri în care nu mi-aș fi imaginat că voi ajunge vreodată și pentru scopuri care mi-au adus multă satisfacție.
Zborurile umanitare, de evacuare medicală sau de evacuare din zone afectate sunt cele care mi-au arătat imediat impactul pozitiv pe care il aduc prin munca pe care o fac. Zborul tactic sau de realimentare în aer îmi aduce o doză de adrenalină cu care sunt deja obișnuită, iar activitatea de la sol de siguranță aeronautică îmi dă ocazia să relaționez colegii mei și cu persoane experimentate în domeniu, pentru a ne face activitatea mai sigură și mai plăcută.
Ce este astăzi aviația pentru tine?
Aviația este încă domeniul în care dețin cele mai multe calificări și pe care îl înțeleg cel mai bine dintre toate celelalte domenii pe care le-am explorat. Îmi place caracterul de continuă dezvoltare al acesteia și îmi face plăcere să fiu parte a acestei evoluții. Aviația este domeniul în care mă simt cel mai confortabil să accesez un loc de muncă.
Totodată, pentru mine aviația este și o activitate recreațională, atunci când zbor cu prieteni care dețin licențe civile, doar de dragul zborului, sau când merg la air-show-uri.
Ai putea să ne povestești despre o misiune complexă sau dificilă?
De departe cea mai dificilă misiune la care am luat parte a fost misiunea umanitară de evacuare a civililor din Afganistan. Pentru unitatea din care fac parte, Heavy Airlift Wing, planificarea și coordonarea acestei misiuni a reprezentat un efort considerabil. Nu doar din punct de vedere al dimensiunilor, numărului mare al națiunilor implicate și al caracterului diplomatic pe care această misiune l-a implicat, însă și din punct de vedere al dificultăților aduse de un număr mare de aeronave care au operat în același timp, pe un aeroport atât de instabil, într-un spațiu aerian foarte congestionat, dificil geografic și cu control al traficului aerian minimal. Iar dacă toate aceste aspecte nu au fost suficiente pentru ca misiunea să fie dificilă, ”cireașa de pe tort” a fost că totul s-a desfășurat noaptea.
Chiar dacă am zburat misiuni dificile cu nopți lungi, zile de zbor de câte 24 de ore și eforturi fizice la sol – de a construi paleți cu cargo foarte important, pentru persoanele importante cum ar fi echipament medical din China în timpul pandemiei sau corturi mobile pentru persoanele afectate de cutremurele din Turcia, consider că evacuarea din Afganistan a fost cea mai dificilă misiune pentru mine din cauza impactului emoțional pe care l-a avut asupra mea în timpul și după desfășurarea misiunii.
Dar despre o misiune frumoasă, care ți-a plăcut?
Cele mai plăcute misiuni sunt cele în care echipajul este unul relaxat și pozitiv. Odată creată o atmosferă destinsă în cadrul echipajului, cam orice probleme întâmpinăm deja par mult mai ușor de rezolvat și mai puțin grave.
Nu demult am avut parte de o astfel de misiune. O simplă misiune de transport în care am zburat cu oameni frumoși, am avut ocazia să mă relaxez o zi în Caraibe și chiar să aterizez aproape de casă, în Ardeal. Zilele de muncă au fost lungi, însă le-am umplut cu glume, povești despre experiențe și călătorii și, bineînțeles, cu clasicele discuții despre aviație.
După 4 zile de misiune m-am întors acasă cu bateriile încărcate, gata pentru următoarele zile de zbor.
Care sunt, în opinia ta, trei calități pe care trebuie să le aibă cineva care își dorește o carieră asemănătoare?
Recomand oricui o carieră în aviație, pentru că este un domeniu atât de plăcut și dinamic, ce poate chiar oferi perspective noi vieții de zi cu zi. Aș vrea să atrag însă atenția asupra faptului că meseria de pilot nu este pentru oricine. Nu spun asta pentru că ar fi dificilă, nicidecum, însă poate deveni inconvenientă pentru cineva care își dorește un stil de viață simplu, poate mai statornic, sau care pune accent pe viața personală și de familie.
Acestea fiind spuse, răspunsul la această întrebare este: reziliență, perseverență și flexibilitate. Voi elabora.
Destul de devreme în carieră mi-am dat seama că lucrurile în aviație nu merg exact așa cum le planifici. Trebuie mereu să ai un plan de rezervă și de preferat un plan de rezervă la planul de rezervă. Demulte o ri trebuie să aduci idei noi sau să reconfigurezi complet planul inițial pentru a salva o situație care pare a fi compromisă. E nevoie să poți fi flexibil, să accepți că niciun plan pe care ți l-ai făcut cu prietenii sau familia după zbor nu e garantat, să realizezi că acel cămin pe care ți l-ai aranjat cu atâta drag în vei vedea poate pentru mai puțin de 100 de zile pe an. Sunt o mulțime de alte lucruri la care trebuie să fii dispus să renunți pentru a-ți putea face datoria și pentru a putea fi o persoană pe care colegii tăi se pot baza. Contrar tuturor acestor lucruri care pot fi văzute ca piedici, trebuie totuși să nu renunți la planurile tale indiferent dacă sunt ele personale sau profesionale.
Este imperativ a continua să încerci (uneori de mai multe ori) să îți atingi acel obiectiv, indiferent de caracterul acestuia, altfel această meserie poate deveni copleșitoare. De asemenea, cadrul militar poate fi unul rigid mai des decât ai crede că este. Și cu toate acestea, trebuie să fii perseverent când încerci să aduci o schimbare pozitivă, altfel aceasta nu se va întâmpla și lucrurile for continua să funcționeze defectuos.
Uneori mi s-a părut că nu am sorți de izbândă cu anumite proiecte, în special în momentele în care eram deosebit de investită în carieră și nu am mai perseverat în proiectele personale. Admit cu o oarecare părere de rău că reziliența este abilitatea pe care am dobândit-o cel mai târziu. Se întâmplă să fie și cea mai valoroasă abilitate pe care eu consider că o persoană ar trebui să o aibă, sau să o dobândească cât mai devreme, în cariera de pilot militar.
Suntem suma experiențelor pe care le-am trăit. Odată ce am realizat că experiența mea în acest domeniu este la fel de valoroasă sau poate mai valoroasă ca a altora, am început să iau refuzurile sau piedicile cu mai puțină gravitate și să încerc alte căi de a-mi face cunoscute părerile profesionale.
Ai avut vreo temere atunci când te-ai urcat prima oară la manșa C-17 Globemaster? Care a fost aceasta?
Înainte de primul zbor pe aeronava C-17 adunasem în jur de 90 de ore de simulator. Știam ce am de făcut și am discutat în echipaj pas cu pas despre cum va decurge zborul. O mică temere a fost în legătură cu simțul la manșa aeronavei reale versus cel de la manșa simulatorului. Mă gândeam că dacă aeronava reacționează diferit la comenzile pe care i le dau față de cum ar fi reacționat simulatorul nu aș fi știut cum să reacționez. Nu a fost cazul. Simulatorul este unul foarte realist, simulează perfect reacțiile aeronavei.
Apropo de temeri: care sunt fricile tale?
Acesta e un subiect relativ intim, însă ce pot să spun pe această temă este că nu sunt cu nimic diferită față de oricine altcineva în această privință.
Am trecut în general prin aceleași temeri pe care cred că le are oricine. Cu timpul însă, și cu mai multe experiențe acumulate, am început să raționalizez aceste temeri și să îmi creez planuri de rezervă pentru ceea ce cred că pot controla. Realizez că oricât de prudentă aș fi, acest control e mai degrabă o iluzie. Așa că am decis să las aceste temeri deoparte, să fac ceea ce îmi doresc fără a-mi pune singură piedici și să fiu mai prezentă în orice fac, fără să mă gândesc constant la cât de rău ar putea decurge lucrurile.
În plus, am ajuns să tratez experiențele mai puțin plăcute sau cu multe necunoscute ca pe niște provocări, și să mă bucur de aventura de a le trăi și șansa de a învăța ceva din acestea.
Ce le-ai spune cititorilor cu frică de zbor care citesc acum acest articol?
Mi se pare absolut normală frica de zbor, mai ales atât timp cât nu știi exact cum se întâmplă lucrurile. De aceea dacă experiența de zbor nu este absolut necesară, încurajez pe oricine crede că este o frică prea copleșitoare să nu se expună acesteia.
În egală măsură însă, încurajez pe toată lumea să de documenteze pentru a afla și a înțelege cum funcționează zborul. Cred că asta ar fi un prim pas pentru a depăși frica de zbor.
E important să se cunoască faptul că acele sunete de după decolare și înainte de aterizare sunt normale: atunci avionului îi sunt configurate sistemele, pentru a putea opera la viteze mai mici necesare decolării și aterizării în siguranță. Trenul de aterizare produce și el niște zgomote neașteptate atunci când se mișcă.
Zguduiturile din timpul zborului, indiferent că avionul trece prin nori sau nu, sunt cauzate de aer turbulent. Aeronavele sunt însă construite să zboare până la niveluri de turbulență pe care nimeni nu o să le înfrunte vreodată, întrucât regulile de operare și de siguranță aeronautică interzic zborul prin turbulență severă.
Totodată, echipajele au diferite metode la dispoziție pentru a verifica dacă și unde este prezentă turbulența și iau măsuri pentru a se asigura că aeronava nu e expusă deloc sau pentru o perioadă cât mai scurtă la aceste fenomene.
Un zbor care urmează toate măsurile de siguranță este un zbor mai confortabil nu doar pentru pasageri, ci și pentru echipaj.
Aș vrea să asigur pe oricare dintre cititorii care au frică de zbor că aviația este reglementată în detaliu și există o multitudine de măsuri de siguranță pe care operatorii aerieni sunt obligați să le urmeze pentru a putea obține licențe de zbor pentru aeronavele lor.
Vă felicit că încercați să vă depășiți frica de zbor și cred că merită să faceți asta!
(5 voturi, medie: 4,40 din 5)
Încarc...