Cât de multe lucruri crezi că știi despre aviație? În mod evident, sunt multe de învățat sau măcar descoperit, iar că în acest articol îți vom oferi câteva informații inedite în ceea ce privește zborul și, mai ales, 12 lucruri interesante pe care nu le știai despre aviație. Unele dintre ele te vor ajuta cu frica ta de zbor, în vreme ce altele sunt numai bune să îți surprinzi prietenii, în discuții la o bere.
80% din populația globului se teme de zbor
Frica de înălțimi se numește “acrofobie”, în timp ce “aerofobia” reprezintă frica de a zbura. Acrofobia produce teama de a fi departe de sol, iar persoanele care suferă de acest lucru s-ar putea să nu se teamă doar de zbor ci și, de exemplu, de a se afla la un etaj înalt al unei clădiri sau chiar de a se urca pe o scară.
Doar 5% din populația planetei a zburat vreodată
Acest lucru poate părea surprinzător, la prima vedere. Deși domeniul aviației progresează rapid și aproape toate persoanele pe care le cunoaștem au zburat cel puțin o data în viață, conform statisticilor, doar 5% din populația planetei a zburat vreodată. Acest procent se datorează faptului că numeroase persoane, în special provenind din zone defavorizate sau slab dezvoltate nu au avut vreodată oportunitatea de a zbura. Pe de altă parte, o mică parte a populației zboară în mod regulat.
Persoana care a zburat cel mai mult
Tom Stucker a călătorit peste 1 000 000 km într-un singur an. În total, zborurile lui însumează peste 10 milioane de kilometri. Are 59 de ani, este originar din Chicago și locuiește în New Jersey. Afirmă că toate aceste distanțe de zbor au fost în mare parte cu scop profesional, deoarece lucrează consultant de vânzări în industria automobilelor.
Cât timp ne asigură aportul de oxigen măștile din avion, în cazul unei situații de urgență?
Măștile de oxigen care vor cădea din spațiul de deasupra locului tău din avion, în cazul puțin probabil al unei situații de urgență, vor asigura un aport de oxigen pe parcursul a aproximativ 15 minute, suficient cât piloții aeronavei să reducă din altitudine până la un nivel la care presiunea atmosferică să permită ca aerul să fie respirabil. Adică aproximativ 3 000 de metri.
Cel mai puțin igienic loc dintr-un avion
Dacă ești germofob sau ai o oarecare teamă de boli, sigur te-ai întrebat care e cel mai puțin curat loc dintr-un avion. Conform studiilor, acesta este mânerul de la măsuța rabatabilă din fața ta. Nu strică, deci, să fii echipat cu dezinfectant, pe parcursul zborului.
Piloții au un regim alimentar special
Regulile diferă în cadrul diferitelor companii aeriene. Cu toate acestea, există o regulă general valabilă în cadrul fiecăreia dintre ele, care constă în faptul că piloților li se oferă un meniu diferențiat: comandantul va servi o altă mâncare spre deosebire de copilot, astfel încât sunt evitate situații în care pot fi afectați ambii piloți de eventuale toxiinfecții.
Sistemul de lumini de navigație al aeronavelor este similar cu cel al vaselor care navighează pe mare
Aeronavele sunt dotate cu același sistem de lumini de navigație ca și vasele care navighează pe mare, de la bărcile mici de pescuit, până la vasele de tip container. Aeronavele sunt dotate cu semnale luminoase de culoare roșie pe aripa stângă și de culoare verde pe aripa dreaptă.
Începutul zborurilor comerciale
Primul pasager al unei curse aeriene a zburat chiar de Revelion, în anul 1914. Este vorba de fostul primar al orașului St. Petersburg, Abram C. Pheil.
Cea mai aglomerată zi din istoria aviației
Această zi a fost în anul 2019, pe data de 24 iulie, atunci fiind înregistrate mai mult de 225 000 de zboruri.
Cel mai rapid avion din lume
Aeronava Concorde, care a executat și cel mai scurt zbor transatlantic, este cea mai rapidă aeronavă de pasageri din istorie. Dar nu și cel mai rapid avion din lume! Concorde este devansat de Lockheed SR-71 Blackbird, care deține recordul pentru cel mai rapid avion, record stabilit în anul 1976, când a zburat cu peste 3.500 km/h. Acest avion este folosit în domeniul militar și poate zbura până la înălțimi de 25 900 de metri față de nivelul mării.
Aeronava Boeing 747 este alcătuită din 6 milioane de piese
Această aeronavă este renumită pentru dimensiunile sale impunătoare, în componența ei intrând 6 milioane de piese. Designul acestei faimoase aeronave precum și longevitatea sa reprezintă o realizare greu de egalat.
Cel mai aglomerat aeroport comercial din lume
Nivelul de aglomerare este raportat la numărul de decolări și aterizări ale aeronavelor. Pornind de la acest considerent, cel mai aglomerat aeroport comercial din lume este aeroportul Hartsfield – Jackson (ATL) din Atlanta, încă din 1998, cu aproximativ 260.000 de pasageri zilnic.