Ești pregătit să cucerești lumea? În următoarele minute vei avea parte de un zbor virtual demonstrativ. Vei descoperi lucruri interesante despre călătoriile aeriene, vei găsi răspunsuri la întrebări pe care le aveai și te vei pregăti, psihic, pentru un zbor cu avionul.
Pregătirea și exercițiul reprezintă cheia spre îndeplinirea cu succes a oricărui efort. Fie că urmează să zbori pentru prima dată sau ai făcut-o deja de mai multe ori, acest zbor virtual te va ajuta cu siguranță. Probabil te înfioară gândul unei călătorii aeriene, însă vei putea face față acestei temeri dacă vei încerca să descompui parcursul zborului în mai multe părți pe care să le gestionezi. Încearcă să iei lucrurile pe rând, stabilindu-ți câte un obiectiv, apoi înfruntă următoarea provocare.
Ziua dinaintea zborului
Întreabă-te care e motivul pentru care vei zbura. Te va ajuta, astfel, sentimentul de control asupra deciziei. Suntem liberi să facem ce vrem, în condițiile în care ne asumăm consecințele. Spre exemplu, ești liber să eviți să zbori pentru a ajunge la nunta prietenului tău, la fel cum și prietenul tău are libertatea de a alege între a înțelege de ce refuzi să zbori sau a se supăra din acest motiv. Fiecare dintre noi are libertatea de a decide.
Intuiesc că, din variate motive, ai alege să zbori. Probabil ai decis acest lucru pentru că se va dovedi a fi o alegere ce îți va ușura viața, pe termen lung. Și, într-adevăr, este o opțiune bună, care te va face fericit mai târziu.
Amintește-ți că nu ești obligat să zbori, ci faci acest lucru pentru că tu ai decis. Dacă te simți constrâns de cineva, ar trebui să gestionezi acest lucru înainte de zbor. Nimănui nu îi place să i se spună ce să facă. Tu ai controlul asupra propriei vieți.
Cum să te pregătești pentru o călătorie aeriană mai relaxată:
Pregătirea
Nu te grăbi. Începe pregătirile pentru călătorie devreme. Conturează-ți planurile și cumpără biletele dinainte, dacă acest lucru e posibil. Alocă un timp suplimentar în ziua zborului pentru organizare. Fă-ți o listă pe care să bifezi fiecare lucru realizat.
Bagajele
Pune într-o geantă lucruri care îți plac, cum ar fi cărți, CD-uri, reviste, jocuri. De ce să nu iei cu tine lucrurile pe care le adori și care îți vor face călătoria mai plăcută?
Noaptea anterioară zborului
Înainte să adormi, fă niște exerciții de relaxare. Pregătește-ți corpul. Nu consuma alcool. Dormi suficient și programează-ți 2 alarme, astfel încât să ai timp suficient dimineața.
Dimineața călătoriei
Amintește-ți că deții controlul și rămâi cerebral. Alege haine care îți plac și te fac să ai încredere în tine. Concentrează-te asupra faptului că tu ai decis să zbori și că nu te obligă nimeni să faci asta. Nu bloca viitorul parcurs al zborului într-un colt al minții tale, ci anticipează-l conștient. Nu e de dorit să te surprinzi în fața avionului cu realitatea că urmează să zbori. Cu ajutorul pe care încercăm să ți-l oferim, vei fi cel mai informat, organizat și pregătit pasager din acel avion.
Micul dejun
Nu sări peste micul dejun. Nu bea suc de portocale sau cafea pe stomacul gol, deoarece aciditatea provocată de acestea îți poate provoca o stare de disconfort. Bea suficientă apă, deoarece aerul din aeronavă e semnificativ mai uscat decât cel de la nivelul solului. Nu bea prea multă cafea, deoarece are efect stimulant, prin excesul de adrenalină.
Unii pasageri sunt tentați să apeleze la alcool sau medicație anxiolitică (Xanax), pentru a gestiona frica de zbor. Utilizează medicația anxiolitică cu moderație, și doar la indicația medicului. În ceea ce privește consumul de alcool, trebuie să știi că o unitate de alcool la nivelul mării este echivalentul a trei unități în timpul unui zbor, iar senzația de mahmureală ce va urma călătoriei va fi destul de neplăcută. În plus, alcoolul are un efect cumulativ asupra deshidratării menționată anterior.
Plecarea spre aeroport
Stabilește o oră de plecare suficient de devreme cât să poți merge relaxat spre aeroport. Ia în calcul timpul necesar găsirii unui loc de parcare, dacă mergi cu automobilul personal, verifică-ți bagajele și fă-ți check-in-ul cu o oră inaintea zborului.
Controlul de securitate
Asigură-te că ai toate actele necesare. Adoptă un comportament adecvat. Nu glumi pe tema bombelor sau a armelor. Nimeni nu apreciază un astfel de simț al umorului și e posibil să îți creezi neplăceri. Toate bagajele tale vor fi controlate. automat sau manual și trebuie să fii pregătit și pentru eventualitatea în care va fi necesar ca acestea să fie desfăcute. Ține cont de aceste reguli:
- Nu trebuie să ai în bagaje lucruri interzise în aeroport.
- Evită îmbrăcămintea sau accesoriile ce ar putea conține metale.
- Pune filmele nedevelopate sau camerele ce conțin astfel de filme în geanta de mână, deoarece scannerul le-ar putea deteriora.
- Bagajele permise sunt limitate la un bagaj de dimensiuni medii și un bagaj personal. Acesta din urmă poate fi un laptop, o geantă, un rucsac mic, o servietă sau o cameră.
- Nu uita să adaugi fiecărui bagaj o etichetă cu ajutorul căreia poate fi identificat.
În sala de îmbarcare
Când vei ajunge în sala de îmbarcare va trebui să faci check in-ul la poartă pentru a-ți confirma locul în aeronavă. Dacă ai această oportunitate, urmărește avioanele pe fereastră. Îmbacarea va avea loc cu aproximativ 30 de minute înainte de ora plecării. Acordă-ți timp pentru a te relaxa sau a răsfoi o revistă.
De asemenea, îți sugerăm să parcurgi virtual zborul, pentru a te obișnui cu toate sunetele și mișcările “nefirești” de care vei avea parte în călătoria ta, și a fi, astfel, cel mai informat, organizat și pregătit pasager din acel avion.