Omul este făcut să meargă și să existe pe Pământ, așa că încă de la primele zboruri făcute vreodată au apărut și cei cu frică de zbor. Specialiştii care au cercetat frica de zbor au căutat în permanență să găsească şi să definească anumite strategii cognitive care să ajute persoanele cu această fobie să îi facă față şi să se poată adapta mai uşor la călătoriiile cu avionul. Dintre acestea, patru strategii sunt cel mai des prezentate în literatura de specialitate şi se pare că au cel mai bun efect asupra stăpânirii emoţionale şi mentale a individului care este afectat de aviofobie, iar FricaDeZbor.ro ți le va prezenta în continuare.
4 strategii cognitive de adaptare la frica de zbor:
Ruminaţia.
Este acea strategie cognitivă care îl ajută pe individul afectat de aviofobie să se gândească în permanenţă la situaţia reală în care se afla, la zborul cu avionul în sine. În cazul acestei strategii, individul îşi va extinde starea conştientă dincolo de limitele situaţiei în care se afla. Se va focaliza în zilele premergătoare zborului mai mult pe activităţile şi rutina cotidiană pentru a nu se mai gândi tot timpul la teama sa de zbor. În timpul călătoriei cu avionul, se va proiecta mental asupra detallilor care îi vor da o energie pozitivă şi un tonus psihic bun, evitând astfel stările anxioase (de exemplu: calitatea serviciilor, priveliştea pe care o vede prin hubloul avionului, un film, o revistă de calitate, muzica care îi face plăcere etc).
Auto-invinuirea.
Reprezintă strategia cognitivă care îl focusează mental pe individul care suferă de aviofobie asupra greşelilor pe care le-a comis în trecut şi pe baza acestei proiecţii mentale să le înţeleagă, să şi le asume şi să înveţe din ele. Astfel, individul îşi va aminti că orice progres necesită timp şi efort, orice obiectiv este dificil de atins. Îşi va aminti că i-a fost frică la ultimul zbor, dar că de atunci a mai învăţat lucruri noi care îl vor ajuta să îşi stăpânească teama mai bine de data aceasta. În acest mod, îi va creşte încrederea în sine şi va dori să fie tot mai bun, de la călătorie la călătorie. Aceasta proiecţie mentală îi va creşte tonusul psihic, îi va creşte stima de sine şi îl va ajuta pe individul afectat de aviofobie ca să îşi controleze mai bine starea emoţională, având şanse tot mai mari ca să controleze fobia însăşi şi să nu se declanşeze pe parcursul călătoriei cu avionul.
Acceptarea.
Această strategie cognitivă îl ajută pe individ să accepte o situaţie dată aşa cum este ea în realitate şi să înţeleagă că nu are altă opţiune decât să se resemneze. În cazul aviofobiei, individul va gândi că nu are altă opţiune decât să zboare cu avionul şi că nu este indicat să îşi mai facă griji faţă de această situaţie. O dată acceptat acest lucru, persoana în cauză are şanse reale să se relaxeze şi să îşi amintească faptul că, nu este mai prejos decât alţi pasageri, că nu este neajutorat şi că poate face faţă cu succes acestei situaţii.
Totodată, fiind în stare de relaxare, îşi va aminti metode şi tehnici care îl ajută să îşi ţină sub control starea de anxietate şi să prevină apariţia fobiei, cum ar fi, de exemplu: tehnici de respiraţie, tehnici de relaxare musculară progresivă, tratament autogenic etc.
Catastrofizarea.
Este o strategie cognitivă care îl proiectează mental pe individ asupra pericolelor care se pot ivi în situaţia în care se află. Prin această strategie, individul îşi va confrunta temerile vizavi de zborul cu avionul înainte de a se îmbarca, astfel că, în momentul decolării, toate aceste gânduri şi emoţii negative vor fi mult mai bine ţinute sub control şi astfel creşte posibilitatea de a nu avea o stare anxioasă care să îi declanşeze aviofobia. Frica de zbor este în acest mod acceptată şi provocată.
Pasagerul afectat de aviofobie va gândi pozitiv, va fi conştient de frica sa de zbor şi de multitudinea de scenarii catastrofale pe care şi le-a imaginat înainte de îmbarcare, dar care au o posibilitate extrem de redusă să se întâmple în realitate. Acceptând faptul că, deşi îi este frică de zbor, proiecţiile mentale cu imagini catasrofale sunt doar ale lui şi probabilitatea ca ele să se întâmple este nesemnificativă, pasagerul aviofob va putea să se relaxeze şi să îşi ţină sub control fobia, pe întreaga durată a zborului cu avionul.
Ai încercat vreuna dintre aceste 4 strategii cognitive de adaptare la frica de zbor până acum? Dacă nu, care crezi că ar funcționa în cazul tău?