Stephen Stead, un englez despre care îi place să spună că are sufletul tânăr, pilot și colecționar de avioane vintage, plănuiește să traverseze America de Sud către Florida, la manșa unui avion vechi de peste 75 de ani. Nu oricum, ci în cadrul unui eveniment unic în lume – Vintage Air Rally, care își propune să adune fonduri pentru salvarea vulturilor americani de la extincție, în care va comemora doi aviatori români – Bâzu Cantacuzino și Alex Papană.
Urmărind pașii zborurilor de pionierat din anii 1920, 15 avioane de epocă construite la începutul anilor 1900, pornesc într-un raid incredibil, de peste 9.000 de kilometri, din Ushuaia, Argentina, până în Florida, Statele Unite ale Americii. Vintage Air Rally conectează unele dintre cele mai frumoase locuri din America și oferă, totodată, provocarea și experiențele primilor aviatori ai lumii.
Am stat de vorbă cu Stephen Stead despre pasiunea sa pentru aeronave vintage, despre povestea Spitfire-ului pe care îl deține și, nu în ultimul rând, despre curajul de a pleca într-un asemenea raid, la manșa unei aeronave atât de vechi, și despre frica de zbor, într-un nou interviu din seria #OameniAiAviației.
Cum a apărut Aviația în viața dumneavoastră? Când?
Din adolescență, când am învățat să zbor în cadrul RAF. Câștigasem o bursă în timpul liceului, pe care am continuat-o și în timpul facultății.
Ce este Aviația pentru dumneavoastră, acum?
Este despre a zbura și a întreține aeronave de epocă, “warbirds” și a împărtăși farmecul lor la airshow-uri din toată Europa.
Ați putea nominaliza cel mai frumos zbor de care ați avut parte de când sunteți la manșă?
De departe, cel mai spectaculos zbor pe care l-am avut ca pilot a fost traversarea Alpilor, către Zeltweg, Austria, pentru o demonstrație în cadrul unui airshow, la manșa fostului meu Yak 3.
De zboruri periculoase ați avut parte? Cum le-ați manageriat?
Am avut parte de unul chiar recent, când traversam munții Slovaciei către Plzen, la manșa Spitfire-ului. Afară se întuneca, ploua torențial, tuna și fulgera peste tot în jurul meu. De mare ajutor mi-a fost controlorul de trafic aerian cu care eram în legătură radio, care m-a îndrumat către ieșirea din această situație.
Sunteți un om care pune mare preț pe lucrurile vechi, care și-au dovedit calitățile în timp. Aveți un motto care vă inspiră în ceea ce faceți?
Organizația pe care o conduc, “Classic Aircraft Displays”, are un slogan care se potrivește credințelor mele: “Per lentenem ad caelum” – “Prin lentile, către ceruri”. Înseamnă că suntem întotdeauna în văzul celor care își ridică privirea către cer, să ne urmărească.
Cum ați ajuns să fiți pasionat de avioane vintage și la această colecție impresionantă?
Cu toții avem o misiune și un scop, iar a mea, în Aviație, este să descopăr și să am grijă de aceste aeronave emblematice. Nu mă pasionează atât de mult aeroturismul, cât împărtășirea emoției pe care aceste aparate de zbor o creează publicului larg, la evenimente aeronautice și întruniri. În special Spitfire-ul, care are un loc aparte în inimile tuturor aviatorilor.
Ce aeronave aveți în hangar?
Acum… un Spitfire, un Bucker Jungmeister și un Falco F8I. Am mai deținut și un Yak 3, pe care l-am vândut anul acesta, dar și un Siai Marchetti F260 și un Yak 52 TD. Toate… niște aeronave grozave!
Ce v-ar plăcea să adăugați colecției în viitor?
Un P51 Mustang, un Hurricane și un Mosquito.
Care este povestea Spitfire-ului?
Căutam, prin 2010, un avion pe care să îl restaurez și pe care să îl țin în hangar, alături de Yak 3-ul despre care povesteam mai devreme. Am avut însă norocul să îl găsesc gata restaurat, în stare de zbor, așa că nu a trebuit decât să îl achiziționez!
Este un Spitfire din 1945, care a zburat pentru Royal Air Force până în anii ’60. Ulterior, a fost folosit ca monument, la intrarea într-o bază RAF, apoi ca exponat într-un muzeu. În anii ’80 a fost descoperit, “salvat” și redat zborului. Până să ajungă la mine, a avut mai mulți proprietari celebri, printer care Mark Knoplfer de la Dire Straits și Dave Gilmour, de la Pink Floyd. De atunci și până să devină al meu, a mai fost restaurat în 2008, iar doi ani mai târziu l-am găsit și cumpărat eu.
Zburați cu el la airshow-uri din toată Europa. În România când avem ocazia să vă admirăm evoluțiile?
Din păcate, nu știu. M-am oferit de multe ori să vin la Bucharest International Airshow, dar nu am fost niciodată selectat.
Povestiți-mi câte ceva despre intenția de a participa la Vintage Air Rally. Ați mai încercat un asemenea zbor până acum?
Dacă stau să mă gândesc bine, aș putea spune că este o nebunie completă! Este prima oară când aș încerca o asemenea experiență, care mă va provoca atât fizic cât și mental și profesional! Dar îmi doresc să particip și, chiar dacă la ediția din primăvara lui 2018 nu am ajuns să fac parte dintre finaliștii care vor executa raidul, mă aflu pe lista scurtă, pentru participarea la ediția următoare.
Aveți temeri în legătură cu acest zbor? Totuși, zburați într-un avion vechi de peste 65 de ani…
Cu siguranță! Vor fi multe provocări pe care va trebui să le depășesc. Vor trebui evaluate foarte bine probabilitățile apariției unor defecțiuni, a unor erori, a terenurilor peste care se va zbura, cât și a condițiilor meteo.
De ce ați ales să zburați în memoria a 2 aviatori români?
Pentru că Bâzu Cantacuziono și Alex Papană au fost două legende ale Aviației, care au zburat la manșa aceluiași avion cu care zbor și eu – Bucker Jungmeister.
Aveți și un coechipier român, Dan Ștefănescu, care v-ar ajuta în această aventură. Cum ați ajuns să colaborați?
Îl cunosc pe Dan, “Iacărul Acrobat”, de peste 15 ani. Este un pilot excelent, un inginer desăvârșit, un aviator adevărat. Din punctul meu de vedere, el și abilitățile sale reprezintă un credit important pentru orice echipă îl are membru.
Să raționalizeze de ce se tem de zbor și să își înfrunte această frică. Cădere? Înălțimi? Claustrofobie? Lipsa controlului? Totul poate fi discutat, explicat și calmat. Să stea de vorbă cu specialiști și să se informeze, în funcție de motivele temerii pe care o au.
Încarc...