Aeroportul Iași, primul din țară la reducerea impactului zgomotelor avioanelor. Acesta este, alături de alte 22 de aeroporturi, din 11 țări europene, beneficiar al proiectului ANIMA (Aviation Noise Impact Management through Novel Approaches). În contextul creșterii constante a traficului aerian, atât local, cât și global, dezvoltarea de noi metodologii de gestionare a impactului generat de zgomotul din Aviație asupra populației și mediului a devenit una dintre prioritățile industriei.
Potrivit unui comunicat de presă emis de instituție, proiectul care va fi implementat la Aeroportul Iași are o valoare totală de 7.480.000 de euro, finanțarea fiind posibilă prin programul Horizon 2020.
“Aeroportul Iași a facut primii pasi in acest sens in 2015, cand a fost gazda unui workshop international, pe tema zgomotului din aviatie. La eveniment au participat mai multi experti in domeniu si tot atunci au fost implementate practici de colaborare cu reprezentantii comunitatii, pentru dezvoltare sustenabila, in beneficiul partilor interesate. Preocuparea noastra pentru a satisface atat nevoia de mobilitate a comunitatii, dar si interesul pentru calitatea vietii ne-au recomandat ca parte importanta din acest consortiu, alaturi de doua dintre cele mai mari aeroporturi din Europa”.