Trafic aerian București: Henri Coandă devansează tendința europeană

Trafic aerian București. Aeroportul Otopeni (Henri Coandă), un nou record, în primele 6 luni ale anului: 5,91 de milioane de pasageri au tranzitat Aeroportul Henri Coandă.

Potrivit unui comunicat emis de CNAB (Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti), în primele luni ale anului 2017, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Aurel Vlaicu, a fost înregistrat un trafic aerian de 5,92 milioane pasageri și 61,8 mii de mișcări de aeronave (aterizări și decolări).

Din total, pe Aeroportul Henri Coandă s-au înregistrat 5,91 milioane de pasageri şi 55,7 mii de mişcări de aeronave.

Față de aceeași perioadă a anului trecut, cifrele de anul acesta indică o creștere de 20,5% a numărului de pasageri care au tranzitat aeroporturile Capitalei. Potrivit reprezentanților companiei, se estimează un trafic aerian București de peste 12 milioane de pasageri, în 2017.

Evoluţia numărului de pasageri pe cele două aeroporturi ale Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti devansează semnificativ tendinţa generală înregistrată la nivel european. Pe aeroporturile Capitalei s-a înregistrat, de asemenea, şi o creştere a numărului de mişcări de aeronave, depăşind şi la acest capitol trendul european. Astfel, în primele șase luni ale anului 2017, numărul mişcărilor de aeronave pe aeroporturile din Bucureşti a crescut cu 9,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut”, se arată într-un comunicat emis de CNAB.

Trafic aerian București: Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti operează în prezent 41 de companii aeriene, care transportă pasageri către 152 de destinaţii.

„Având în vedere atât această creștere semnificativă a numărului de pasageri, cât și dinamica traficului aerian pe timp de vară, precizăm că la orele de vârf pot surveni situații de prelungire a timpului de așteptare la punctele de control. Apelăm la înțelegerea pasagerilor și îi asigurăm că au fost mobilizate toate resursele umane disponibile pentru a diminua disconfortul generat de aceste situații”, au mai adăugat reprezentanții CNAB.

 

O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, medie: 5,00 din 5)
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.